Paul:

Au trecut două săptămâni (când dracu’?). 14 zile din cele 365 ale numărului care m-a dus anul asta, cu noroc, pe-acolo.
A patra oară, nici n-am visat vreodată.
Ţin minte că, acum 6 ani, când am descoperit Marathon des Sables, mă rugam la bărbosu’ să mă lase să-l fac măcar o dată. Acum, uitându-mă înapoi, îmi vine în cap că am semnat vreun contract cu Ălălalt şi nu-mi aduc aminte, altfel cum naiba mi-a permis să fac patru?
Am plâns, am căzut, m-am enervat pe toţi, mi-a venit să renunţ (pe bune), am scuipat, am mâncat nisip, am zbierat, m-am întrebat de ce mai fac asta, am cântat La chilia-n port şi Codin, That Time of the Night şi The Nomad, am râs ca prostu’, singur pe pustie, la mesajele ţicniţilor de Sam şi Sabin, am vomat, m-am rugat ca la sfintele moaşte să nu mă lase picioarele. La sfârşitul turei lungi, n-am fost bucuros c-am terminat-o. Am lăsat rucsacul jos, hotărând că e gata, nu mai vreau. Am şters steguleţul cu Inima Copiilor – era murdar de pământ. După câteva ore, când eram toţi la linia de finish, să-l aplaudăm pe ultimul sosit, văzându-l pe japonez că înainte de-a trece linia, se întoarce şi salută spre start, m-a buşit plânsul şi-am înţeles că n-am să renunţ niciodată la blestemata asta de cursă. Nu mă întrec cu nimeni, sunt prea slab pentru asta. E caravana mea, indiferent ce-o să se întâmple. Berberul ăla din vârful dunei, care-mi făcea cu mâna, încet, ca într-un film, oasele alea din nisip, fetiţele alea două care săpau cu un târnăcop în mijlocul deşertului, Gabriel Laczko, zidul ăla de la Marie Curie (ştiu Enona şi Sam despre ce e vorba), iedul care behăia pe lângă mine, singur, aparent fără stăpân, dementul de Bauer căţărat pe maşină şi zbierând “vous etes magnifiques!”, Fred – şeful medicilor, care-mi pune o mâna pe obraz şi-mi spune: bine, te cred, poţi să continui… Toate astea sunt ale mele.
Şi pentru astea nu-ţi trebuie medalii. Deşi, n-am să fiu ipocrit, am aşteptat fierul ăla blestemat, aş minţi dac-aş spune că nu mă interesează.

premiere Marathon des Sables 2014

Donc, a fost bine. Şi, ca să se întâmple povestea asta, vouă, celor care m-aţi ridicat, vă mulţumesc:
ING Asigurări de Viaţă, Delia Cârstean, eşti minunată!
Europa FM, n-o să ştiţi niciodată ce e prin burta mea când vă aud vorbind cu mine, în zilele alea. Sau, poate chiar ştiţi..
Discovery Channel Romania. Aşa e, nu e despre destinaţie, e despre călătorie.
Laura Baciu. Pff, cu tine se întâmplă ceva ciudat. Dacă nu uit să iau isotonicele oferite de ţine şi High5, uit să-ţi mulţumesc. N-am nicio explicaţie şi nu ştiu cum să spăl ruşinea. Da-ţi mulţumesc groaznic.
Petre Dima, care a reuşit să nu mă omoare cu mâncarea lui. Honneur et.. ştii tu.
Ovidiu, GoPro-ul tău a fost dat naibii!
Danube Delta Rally – Mihai Tanase şi toţi cei din echipa de raliu, v-am zis că n-o să sar afară.
Tuturor celorlalţi 1351 de prieteni dragi, cunoscuţi sau nu, care mi-aţi fost alături: fire-aţi bine toată viaţa, bă!
Şi, ca să nu mă mai întrebaţi iar, vă spun dinainte. DA, merg şi la anu’! Fiindcă Inima Copiilor e şi inima mea!

via http://dicupaul.wordpress.com

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>